Și meciul tur a fost prevăzut cu un moment psihologic, poate nu la fel de fin ca cel de sâmbătă după-amiază, când Craiova, speculând o breșă, părea să întoarcă ditamai nava-amiral din cursa spre obiectiv. Câte echipe ar fi rezistat după ce, la 2-0 și 23-19, erau chemate încă o dată pe margine ca să înceapă de la zero? CSM Arcada a reușit.
Cinstit, meciul cu SCMU Craiova, programat la o oră la care soarele căuta curios show-ul prin geamurile mici ale Sălii Sporturilor Dunărea, a început cu adevărat după ce elevii lui Sergiu Stancu au luat piciorul de pe accelerație. Ditamai vasul de croazieră mai avea o aruncătură de băț până la destinație, cei dragi se vedeau clar de pe margine: fluturau însemnele clubului, atmosfera era ca de sărbătoare, nimic nu se mai putea petrece. Iar CSM Arcada venea chiar de la un 18-13 în cel de-al treilea set, după ce le controlase fără pic de milă pe primele două. Câteva mingi din serviciu ratau ținta, gruparea olteană contabiliza în liniște, însă părea de domeniul imposibilului să treacă în față.
Mai era nevoie de două puncte. Trupa lui Dănuț Pascu, tehnician care admite că erorile la serviciu din primele două seturi nu fuseseră decât rezultatul unei strategii de a pune preluarea campionilor la încercare, nu mai greșea nimic și s-a făcut 23-22! Publicul nu se răcise, aștepta lovitura finală: Bala a atacat de 24-22 și părea că pericolul a fost evitat. Dar de unde? Lică a anulat prima minge de meci, apoi un blocaj al lui Bartha a dus runda în prelungiri. Un spike al lui Šestan ne-a procurat o nouă șansă de a închide, însă o eroare la serviciu și încă un blocaj al vizitatorilor a schimbat tabela într-un bulversant 25-26! Ai noștri au salvat acest moment, au mai anulat două, dar Stojsavljevic avea să fie decisiv: 28-30.
Statisticile există ca să fie bătute, însă experiența consumatorilor de volei grăiește, respiră: opt-nouă echipe din zece care suferă o asemenea traumă se scufundă. Pierd runda a patra și gâfâie în tiebreak. Când te zbați la mal, doar în teorie poți fi salvat. În tur, la Craiova, fusese 2-1 pentru gazde și în setul 4 pluteau câteva mingi în față pentru Lică și compania. Gălățenii au revenit și s-au impus cu 3-2. Sâmbătă, campionii au fost puși la o încercare extraordinară. Doar mental putea fi câștigat meciul, iar pachetul de provocări nu-și consumase fitilurile. După 16-16, doljenii au bifat trei blocaje și s-au desprins la 19-17. Părea util și succesul la numai două puncte, însă Raič și camarazii săi știau că nu e momentul să fie mărinimoși.
Ivan însuși a atacat eficient pentru 22 egal, apoi Magdaș, introdus foarte inspirat de Sergiu Stancu, a blocat, pentru ca un atac în aut al lui Lică să ne aducă încă o dată la două baloane de victorie. Serviciul lui Bala, cel mai bun marcator al lui CSM Arcada în acest derby (19 puncte), a prins fileul, iar la capătul ultimului schimb coordonatorul Rangel, poate cel mai ofensiv jucător avut vreodată de clubul nostru pe acest post, n-a mai avut răbdare să paseze și a trimis impecabil în zona 6. 25-23 și liderul incontestabil al voleiului românesc mai transmite un mesaj: suntem greu de scufundat.
CSM Arcada Galați – SCMU Craiova 3-1 (25-20, 25-17, 28-30, 25-23)
CSM Arcada Galați
🖐 Titulari: Sobirov, Talpă, Bala, Raič, Šestan, Rangel – Kantor
🖐 Rezerve: Butnaru, Teleleu, Darlaczi, Rață, Toro Ramella, Magdaș, Cristudor
👉 Antrenor principal: Sergiu Stancu
SCMU Craiova
🖐 Titulari: B. Bartha, Lupu, Stojsavljevic, Pupart, Halilovic, Lică – Diaconescu
🖐 Rezerve: Grigorie, Szot, Cîrlogănescu, Georgescu, Purcaru
👉 Antrenor principal: Dănuț Pascu
⛳️ Arbitri: D. Meșca, M. Ștefurac