Savurăm aceste clipe, savurăm sezonul istoric reușit la fileu de componenții proiectului care domină voleiul masculin românesc și ne vom bucura de ultimele meciuri ale anului competițional, chiar dacă obiectivele noastre au fost deja atinse. Am cucerit Cupa României, am câștigat încă o dată campionatul Diviziei A1, ne-am întrecut cu propriile vise la granița semifinalelor CEV Cup și, poate cel mai important lucru, am devenit un reper: nimeni nu mai luase de patru ori consecutiv campionatul în epoca post-decembristă!
Mai exact, ni s-a confirmat că am atins acel reper dorit încă de la promovarea echipei de seniori în primul eșalon. S-a ajuns la acest nivel după ani de investiții, un management eficient, o strategie a conducerii tehnice care a ținut cont și de cel mai minuscul detaliu și după o muncă titanică a bărbaților care, iată, scriu pe ambele trofee ale sezonului 2021-22 numele Galațiului. Pentru că performanța solicită sacrificii, ai noștri s-au antrenat și în ziua a III-a de Crăciun, au fost în sală și în ultima zi a anului precedent, au jucat o dată la trei zile și au pierdut vineri după-amiază abia al doilea meci oficial din întrecerile interne ale stagiunii.
Dar l-au ratat abia după ce fuseseră inundați de bucuria câștigării celui de-al patrulea trofeu național la rând. Conduceam cu 2-1 în fieful lui Dinamo București, principala urmăritoare, antrenorul-selecționer a scos pe bancă oamenii cu cele mai multe minute jucate de-a lungul anului, însă, indiferent de aceste condiții, am contat atât în setul 4, cât și în tie-break. Când de pe margine colegii fredonează o variantă proprie a Odei Bucuriei, ești nerăbdător să se încheie totul și să te feliciți pentru sutele de ore de antrenament care nu-i pot garanta cea mai scumpă medalie decât unei formații dintr-o competiție de douăsprezece.
Și nu plecase într-un albastru optimist jocul de la Sala Dinamo. Primul set, de la 8-6 pentru CSM Arcada, a basculat la 13-8 pentru gazde, apoi la un neverosimil 17-10 și la două time-out-uri ale lui Sergiu Stancu în care le-a spus răspicat elevilor săi că e nevoie să revină în filmul pentru care ei înșiși transpiraseră îndelung. “Dacă veți juca așa, veți pierde toate meciurile. Vreau să văd că vreți să câștigați campionatul!”, le-a transmis tehnicianul. Știa și el că super-trupa pe care o are la dispoziție nu mai putea pierde nicio rundă până la obținerea punctului necesar adjudecării trofeului.
Al doilea set a fost câștigat ca o echipă care era convinsă că nu se afla în excursie, ci numai pentru a încheia calculele, iar în actul cu numărul 3 parcă nici o selecționată mondială n-ar fi putut sta în fața reprezentanților Galațiului. După fiecare punct reușit, Raič, Bala și compania zbierau ca leii în savană. Așteptau prada, era chestiune de timp. La 24-20, pe serviciul dinamovistului Gommans, Rangel i-a ridicat pe centru lui Talpă și cel mai înalt sportiv din întrecerea internă a “plantat” mingea în zona 6. A urmat hora care de mult încerca să se cuibărească în subconștientul campionilor. Abia așteptăm cealaltă horă, alături de publicul gălățean, la ultima etapă din play-off, cu Dinamo!
CS Dinamo București – CSM Arcada Galați 3-2 (25-19, 22-25, 20-25, 25-20, 15-10)
CS Dinamo București
🖐 Au jucat: Cherbeleață, Gommans, Cuk, Kovacevic, Ionescu, Mihalcea, Constantin, C. Bartha, Formela, Mărieș (libero), Manoogian (libero)
👉 Neutilizați: Goic, Pașcan
👉 Antrenor principal: Fernano Munoz Benitez
CSM Arcada Galați
🖐 Au jucat: Šestan, Bala, Rață, Sobirov, Raič, Butnaru, Teleleu, Talpă, Rangel, Toro Ramella, Magdaș, Darlaczi, Kantor (libero), Cristudor (libero)
👉 Neutilizați: –
👉 Antrenor principal: Sergiu Stancu
⛳️ Arbitri: B. Stoica, M. Coman