Tabăra campioană, aflată în cursă pentru un nou trofeu, a învins aseară formația craioveană SCMU care și-a jucat relaxată și cu multă poftă una dintre ultimele șanse de a prinde medaliile de argint.
În schimb, presiunea de pe umerii elevilor lui Sergiu Stancu se simțea de cum intrai pe strada Stadionului, bulevard care găzduiește Sala Sporturilor Dunărea. Turneul de la Zalău, proaspăt în memoria jucătorilor gălățeni, fusese rezolvat prin victoria în tie-break cu Steaua, specifică unor contorsioniști, însă acel succes obliga CSM Arcada să intre bine în etapa în patru de la Galați. “N-are rost să ne amăgim, și Zalăul, și Craiova vor veni ca să atace titlul, n-am niciun dubiu”, afirma cu două zile înainte antrenorul Stancu, iar desfășurarea setului întâi de ieri i-a dat dreptate. Oltenii, foarte încrâncenați, au preluat repede conducerea pe tabelă, conducând și la șase puncte distanță, și s-au impus cu 25-23.
Blocați bine în start și fără să aibă eficiență pe flancuri, dunărenii și-au ridicat nivelul jocului în actul secund, chiar dacă tot Craiova a avut primele puncte. Creștea și nivelul de încredere printre Cristudor, Nalobin și ceilalți, iar intrarea lui Stanković s-a dovedit a fi foarte inspirată, extrema sârbă reușind probabil cel mai bun meci de când este legitimat la Arcada. Cu al său compatriot Jovanović la coordonare, cu croatul Šestan, constant ca de obicei, se poate spune că legiunea ex-iugoslavă a fost scânteia după care tânjea motorul campionilor: 13-6, 19-13, 22-15 și tehnicianul Pascu, pierzându-și răbdarea, și-a schimbat complet garnitura din teren. Šestan a închis la 25-19, însă abia se deschisese apetitul liderului.
A urmat o demonstrație de forță în setul cu numărul 3, rundă în care, paradoxal, SCMU Craiova a făcut cele mai puține cadouri, doar patru! În rest, Klapwijk, Talpă, Stanković și Nalobin s-au distrat, punctând cu atacuri variate care parcă hipnotizaseră adversarul. 16-5, 18-6, 20-7 și 25-12 sunt secvențe elocvente ale unei partide care își transferase miza în setul al patrulea. Doljenii sperau ca Galațiul să-și fi consumat euforia și să dea lovitura pentru a smulge măcar un punct. A urmat o luptă crâncenă la fileu, reduta lui Lică și Bartha fiind la timonă până la 13-11. Acolo s-a întâmplat ceva: gazdele s-au liniștit. Parcă se împăcaseră și cu gândul că ar putea juca tie-break, că acesta n-ar fi un început de apocalipsă, iar calmul a devenit implicit al șaptelea jucător echipat în roșu.
Mingile au intrat cu mai multă precizie, chiar și în condițiile în care vizitatorii reintraseră în avantaj, 19-20, 21-22… Dramatism e un termen atât de sec! Toate zonele fierbeau, de fiecare execuție atârnau speranțe cu duiumul, poate și de aceea și-au făcut loc erori neașteptate. În special la serviciu. Oare cum ar fi arătat Sala Sporturilor înțesată de public pe un asemenea final teribil? Avea să fie o ieșire spectaculoasă la mal condusă magistral de căpitanul olandez Niels. E din Țările de Jos, îi spunem olandez, e mai simplu. Greul l-a dus el, cel mai experimentat om, în spate. A făcut 23-22, a luat-o de la capăt după egalarea Craiovei, a punctat și pentru 25-24 și a rămas la serviciu. Și-a pus măiestria și în acel balon, lovind fulgerător cu asul.
Klapwijk, clap-clap, adică aplauze vijelioase! Urmează o nouă zi, astăzi trebuie să învingem și Zalăul!
