Ziua Națională a României, acest 1 Decembrie 2021, va rămâne în istoria voleiului autohton: marea sărbătoare a fost marcată de o victorie cum rar pot obține echipele românești, indiferent de disciplină. CSM Arcada a trecut de a doua echipă a campioanei olimpice en-titre, Franța: 3-0 cu Chaumont VB 52, în 16-imile de finală ale CEV Cup.
Mai țineți minte că evocam în cronicile proprii, evident subiective, prestațiile tot mai curate ale elevilor lui Sergiu Stancu, în ciuda unui start de sezon ca o plecare în rampă? Jocurile cu 14-15 erori colective, unul dintre ele fiind și deplasarea perfectă de la Dinamo, nu erau întâmplătoare și acum, după succesul cu Chaumont, sunt dovezi clare că noi nu ne lăudăm orbește sportivii. O facem cumpătat, constructiv. E adevărat, ne sunt servite nenumărate argumente, e o încântare pentru orice cronicar domestic, onorat peste măsură, să scrie despre asemenea campioni, să încerce comparații fără precedent.
16 greșeli neforțate împotriva vicecampioanei Franței, iată o explicație pentru victoria din acest debut de Decembrie care nu mai are nevoie de titlu! Nivelul continental al băieților noștri, cu mult peste cel etalat la debutul în CEV Champions League, ne alimentează regretul că dubla cu CEZ Karlovarsko n-a avut loc în noiembrie. Avem curajul de a spune că n-ar mai fost necesar setul de aur, chiar dacă tehnicianul-selecționer, așa cum este firesc, ar trata subiectul cu prudență, mai echilibrat. El a afirmat și după acest 3-0 fulgerător că returul din Hexagon nu va fi facil, că se poate ajunge la Golden Set, orizont destul de probabil. De aceea ne mai bucurăm doar în această seară.
Arcada nu mai depinde de un singur om, am stabilit acest lucru după succesele din Ștefan cel Mare și de la Craiova, iar aseară și-a expus cu generozitate întreaga paletă ofensivă, plasând decisiv mingea din toate zonele. Šestan și Bala, cavaleria ușoară a Galațiului, a scos cele mai multe puncte, 18, respectiv 13, dincolo Mergarejo Hernandez și Herrera Jaime, voleibalist cu o detentă înspăimântătoare, având la rândul lor câte 13 mingi pe plus. Croatul Filip a bifat și cele mai multe blocaje, patru, în ciuda faptului că am etalat cei mai înalți centri din ultimii ani, pe Talpă și Sobirov, ambii excelenți în fața francezilor.
Primul set, rupt devreme și pe entuziasmul tribunelor, de la 9-6, a fost cultivat cu atenție spre 13-9, 16-12 și 18-14. 25-18 a fost rezultatul neașteptat de bun după runda inaugurală. Apropo de iubitorii de volei prezenți la meci: au reprezentat asul din mâneca trupei pregătite de Sergiu Stancu, injecția cu vitamine care a păstrat tonic, cu adrenalină din belșug, organismul echipat în roșu-alb-albastru. Urma revenirea din pauză, se aștepta reacția lui Chaumont VB 52, nu fusese într-o postură tocmai comodă. Și au avut occidentalii 4-1 în startul setului secund, apoi 7-4, 11-9 și 15-13. E greu să revii, mai ales în contextul unui joc european, cu o presiune constant ridicată, însă campionii României au egalat la 16 cu o lovitură a lui Toro Ramella, au preluat conducerea, au fost întorși cu 18-17 și au făcut 18-18 după un salt de felină al lui Šestan.
Inspirația antrenorului de a-l introduce pe Darlaczi în locul lui Talpă, doar pentru serviciu, s-a dovedit a fi mutarea care a dus spre 2-0 la general. Ovidiu a generat baloane până la 21-18, se formase crusta de încredere că setul nu poate fi pierdut, iar la 23-22 s-a înălțat uzbecul Sobirov și a plantat un balon important. Același Šestan, din linia a doua, a închis conturile, iar publicul era în delir. De poveste avea să fie și ultima întâlnire cu miză de la fileu. Se pornea iarăși de la zero, gruparea reputatului antrenor italian Silvano Prandi pleca în cursă cu un 10-7 și 14-11, iar 19-15 a fost cea mai mare diferență a vizitatorilor în acest set. Time-out solicitat de Stancu, Šestan și Talpă au redus din handicap, tribuna stătea să explodeze, Raič și Sobirov și-au apropiat corabia la 20-21, apoi tot căpitanul întorcea la 23-22. Bala obținea apoi prima minge de meci.
A urmat o cursă incredibilă, imposibil de așternut în narațiune: 24-24, cu serviciul imbatabilului Plak, 25-24 Bala, iarăși bară la bară, Šestan nimerește pentru 26-25, Rangel pune și el una în plus pentru 27-26, iar la 28-27, două raiduri ale vicecampionilor Franței au răsturnat tabela, procurând balonul de set care i-ar fi readus în toate cărțile posibile. Dar la 28-29, un serviciu în fileu a smuls un oftat din partea întregii suflări gălățene. Avea să fie gura de oxigen vitală pentru loviturile finale: Bala a făcut 30-29, iar Aciobăniței, românul legitimat la Chaumont, a atacat în afara terenului. E mai mult decât victorie, e istorie!
CSM Arcada Galați – Chaumont VB 52 3-0 (25-18, 25-23, 31-29)
🇹🇩 CSM Arcada Galați
🖐 Titulari: Talpă, Sobirov, Rangel, Šestan, Bala, Raič – Kantor
🖐 Rezerve: Butnaru, Darlaczi, Teleleu, Bissette, Toro Ramella, Rață, Cristudor
👉 Antrenor principal: Sergiu Stancu
🇫🇷 Chaumont VB 52
🖐 Titulari: Mergarejo Hernandez, Gueye, Corre, Aciobăniței, Herrera Jaime, Alonso – Massimino
🖐 Rezerve: Gutierrez Suarez, Laumon, Plak, Da Silva, Plak
👉 Antrenor principal: Silvano Prandi
⛳️ Arbitri: N. Knizhnikov, M. Maciejewski