Manșa secundă a înfruntării CSM Arcada – CS Dinamo București, joc câștigat în trei seturi de campioni, ne-a reabilitat complet după Supercupa pierdută în toamnă, la Brașov. Mai important este că ne oferă energie și pentru următoarele confruntări cu gruparea din Capitală.
Jucată pe 1 octombrie, Supercupa României era câștigată în tiebreak de Dinamo, în acea partidă accidentându-se tânărul Magdaș, revenit între timp și cu puncte în duelul de miercuri seară. Victoria de la Sala Sporturilor, ivită după alte două succese în acest sezon ale CSM Arcada, ambele pe terenul adversarilor pregătiți de Munos Benitez, are acel gust după care tânjeau fanii gălățeni. Confruntările cu trupa din Șoseaua Ștefan cel Mare au conținut dintotdeauna un specific greu de explicat în cuvinte. Dinamo, de asemenea, a demonstrat, printr-un joc foarte bun, că sosise la malul Dunării pentru a întoarce acel nemilos 1-3 din tur. Și, în ciuda unui liniștitor 20-16 în primul set, Cherbeleață & co. au întors și au irosit patru mingi de a începe cu 1-0 pe tabelă! 31-29 și mai era nevoie de o rundă pentru calificare.
Mai echilibrată, disputa din setul secund s-a rupt la 22 egal. Šestan a atacat eficient, apoi Cherbeleață a trimis în aut și minunatul public gălățean aplauda un tonic 24-22. Același puternic Cherbeleață a redus la 24-23, ne reaminteam lupta crâncenă din prima serie, dar și de nebunia din partida cu SCMU Craiova, însă n-a mai fost cazul să trăim periculos. Šestan a venit perfect pe blocaj și, la 25-23, eram incluși în careul de ași care se vor confrunta la mijlocul lunii martie, la Brașov. “Sunt brașovean, dar parcă nu voiam să jucăm acolo, după ce am pierdut Supercupa în octombrie”, o spunea ușor în glumă tehnicianul Sergiu Stancu, care a avut încă o dată dreptate: Dinamo, chiar și după 0-3, a etalat poate cea mai bună replică din acest sezon în duelurile cu CSM Arcada!
Cărțile fiind făcute, antrenorul Galațiului a trimis linia a doua pe teren, garnitură care a plecat ca din tun, forțându-i practic mâna titularului de pe cealaltă bancă să-și retragă la rândul său mai mulți oameni de bază. Duelul a fost la fel de dârz, Dinamo, după un handicap și de șapte puncte, având o minge de 2-1. A urmat un atac neinspirat al lui Gommans, 24-24, blocajul de 25-24 al lui Darlaczi, dar și un “spike” semnat de Mihalcea, 25-25. Cu două lovituri senzaționale ale tinerilor Rață și Darlaczi, s-a făcut 27-25, adică un 3-0 care ne oferă, cu vârf și îndesat, satisfacția că putem trece peste orice obstacol. Iar acest lucru doar ne motivează: de odihnit, o vom face abia la vară. Hai, CSM Arcada!
CSM Arcada Galați – CS Dinamo București 3-0 (31-29, 25-23, 27-25)
CSM Arcada Galați
🖐 Titulari: Sobirov (5 puncte), Talpă (2), Bala (11), Raič (16), Šestan (6), Rangel (2) – Kantor
🖐 Rezerve: Butnaru (5), Teleleu, Darlaczi (3), Rață (7), Toro Ramella (2), Magdaș (2), Cristudor
👉 Antrenor principal: Sergiu Stancu
CS Dinamo București
🖐 Titulari: Mihalcea (6), Kovacevic (4), Cuk (11), C. Bartha (2), Cherbeleață (16), Formela (11) – Mărieș
🖐 Rezerve: Goic (1), Ionescu (6), Gommans (4), Constantin, Pașcan
👉 Antrenor principal: F. Munos Benitez
⛳️ Arbitri: V. Besoi, M. Coman