Campionul CSM Arcada Galați Marian Bala, voleibalistul Anului 2021 în România, vorbește la superlativ despre anul recent încheiat și are planuri mari și în 2022. Primul obstacol, duminică seară, Dinamo București.
– Felicitări pentru titlul de cel mai bun voleibalist al anului trecut! Cum ai serbat în scurta vacanță de iarnă având și acest trofeu personal de o importanță specială?
– Mulțumesc, mi-a prins foarte bine! Pot spune că 2021 a fost un an grozav pe toate planurile, a fost tot mai bun o dată cu trecerea timpului. Mai întâi am câștigat campionatul cu CSM Arcada, apoi am devenit părinte, așadar am simțit o împlinire și în plan personal, pentru ca finalul de an, foarte bun cu echipa, să fie încununat cu titlul de cel mai bun voleibalist. Sunt motivat s-o țin tot așa, ba chiar să fiu și mai bun. Voi munci și mai mult, mă simt foarte bine.
– Nu e vreme să trăiești din amintiri, trecerea de la 2021 la 2022 fiind foarte rapidă. Vine meciul cu Dinamo, din Cupa României, formația bucureșteană fiind deja un rival pentru CSM Arcada.
– Așa este, oricum nu mă gândeam la o vacanță prelungită pentru că știam ce ne așteaptă în 2022 și ce program aglomerat vom avea. Cel mai mult mă bucură că nu vom mai avea deplasarea la Frankfurt, însă vom juca din trei în trei zile, iar acest ritm ne va ține în priză, ca să spun așa.
– Ultima dată, pe terenul lui Dinamo, CSM Arcada a făcut spectacol (n.r. – scor 3-1). Ce va fi duminică?
– Sper să fie tot așa, să iasă un meci frumos, mai ales că se întâlnesc două candidate la titlu. Sper să câștigăm și astfel să avem un avantaj pentru retur.
– CSM Arcada n-a obținut până acum eventul. Poate să câștige cupa și campionatul în 2022?
– Cu siguranță! Avem forța să câștigăm tot ce se poate obține, ba chiar să avansăm cât mai mult și în CEV Cup. Sunt convins că vom face o figură frumoasă în acest sezon, avem o echipă foarte puternică.
– Pomeneai dubla cu United Volleys Frankfurt, din optimile CEV Cup. Cât de mult va conta că vom disputa ambele jocuri la Galați?
– Se știe deja că, atunci când jucăm acasă, suntem o forță și pe plan continental, publicul fiind o armă în plus. Eu zic că e un avantaj foarte mare pentru noi, dar rămâne s-o demonstrăm pe teren.
– E și un pic de presiune din cauza faptului că, pe hârtie, avem o șansă în plus?
– N-aș zice, nu m-am gândit că ar fi o presiune pentru noi, oricum nu cred că ne împovărează. Până la urmă, presiunea vine o dată cu rezultatele și, având o echipă puternică, e clar că se creează o anumită presiune, dar aceasta nu ne poate afecta. Sportul de performanță se hrănește dintr-o astfel de presiune.
Marian Bala are 30 de ani, joacă pe postul de trăgător secund și este la a doua aventură în tricoul CSM Arcada. El a mai fost legitimat la SCMU Craiova, Volei Municipal Zalău și CSM București.