INTERVIU. Antrenorul campionilor de la CSM Arcada Galați, Sergiu Stancu, în același timp selecționer al naționalei masculine a României, vorbește despre echipa de club, dar și despre prima reprezentativă, într-o vară foarte încinsă.
– Domnule Stancu, CSM Arcada Galați își dorește și anul acesta un traseu cât mai lung în cupele europene, iar mirajul CEV Champions League nu poate fi negat. Sorții au decis ca în turul al doilea preliminar să întâlnim formația bulgară Hebar Pazardzhik. Cum va fi?
– Va fi foarte greu, vom întâlni o echipă foarte bună care anul trecut a eliminat de pe traseul spre grupe pe Olympiakos din Grecia. Nu e puțin lucru. Mai mult, a jucat în grupe și își păstrează pretențiile ridicate. Hebar a câștigat iarăși campionatul Bulgariei, are în lot jucători foarte buni și putem spune încă de pe acum că vor fi două meciuri cu CSM Arcada foarte disputate.
– Se poate spune că știți deja lotul campioanei de la sud de Dunăre…
– Da, e firesc să urmăresc fenomenul de pe continent. Pazardzhik are doi falși puternici, unul e neamț, celălalt vine de la Belchatow, iar când transferi de acolo, din Polonia, înseamnă că te afli la un anumit nivel. Plus centrii naționalei Bulgariei, Yosifov și Todorov, plus Aleksiev, jucător cu state vechi în voleiul european, cu Massari secund și cu liberoul Salparov, care a jucat la Zenit Kazan, vorbim despre o echipă de talie europeană. Cu siguranță își doresc iarăși grupele Champions League.
– Ce șanse ar avea campioana României, ținând cont de descrierea făcută?
– Pe noi, evident, ne interesează ce vom face noi și, cu siguranță, ne interesează să facem tot posibilul pentru a ne califica mai departe. E bine că nu vom juca în turul I, astfel vom avea timp de omogenizare a lotului, iar la data meciurilor cu Hebar sunt convins că vom fi la cel mai înalt nivel al nostru. E important și faptul că returul îl vom juca acasă, poate conta mult acest aspect, chiar dacă anul trecut am bifat calificările în retur. S-a întâmplat cu Praga și Chaumont, iar acest lucru a probat valoarea echipei noastre. În continuare vreau să facem performanță.
– Ați utilizat un cuvânt important, ați spus omogenizare. Prin urmare, ne așteptăm să vină mulți jucători noi?
– Au rămas jucători din echipa de anul trecut, era fundamental să mergem pe aceeași osatură, să avem o bază, dar vor apărea și jucători noi, cum deja ne bucurăm că l-am transferat pe Andrei Mihalescu, un voleibalist de valoare. Suntem în tratative cu câțiva voleibaliști buni și, când se va impune, îi vom și anunța.
– După câteva zile de vacanță, zile pe care le-ați meritat în urma câștigării Silver League, urmează să porniți o nouă campanie cu naționala masculină de volei. Și tot la Galați.
– Așa este, vom începe luni perioada de antrenamente pentru calificarea la Europene, dar ne vom strânge de duminică. Vor fi antrenamente normale, iar pe 15 și 16 iulie vom susține primele meciuri amicale în Slovacia. Apoi, peste o altă săptămână, vom merge în Belgia ca să susținem alte două jocuri de verificare. Ulterior, vom reveni acasă pentru a pregăti meciul cu Albania, primul din această nouă campanie.
– Ați câștigat Silver League. Veți putea obține și calificarea la Campionatele Europene?
– Suntem foarte bucuroși de atingerea primului obiectiv al verii, dar principalul target era calificarea la Europene. Ne vom antrena pentru acest obiectiv, băieții cunosc acest lucru și îmi doresc să dea totul pentru a merge la turneul final. Din punctul meu de vedere, trofeul Silver League nu va avea nicio valoare dacă vom rata acest obiectiv.
– În preliminarii veți întâlni iarăși Albania și Bosnia & Herțegovina, iar elementul de noutate ar fi Elveția. Cum se raportează echipa României?
– Cu primele două am mai jucat, a trebuit să fim mereu responsabili ca să nu pierdem puncte sau chiar meciurile, iar Elveția, care nu a jucat în prima parte a verii, are o echipă bună care anul trecut a reușit să ne învingă. Primul loc din grupă va merge direct, iar cele mai bune cinci locuri doi vor veni și ele la turneul final. Îmi doresc ca și România să meargă acolo.