Partida SCMU Craiova – CSM Arcada Galați (scor 2-3), de sâmbătă seară, i-a oferit prilejul antrenorului Sergiu Stancu de a afirma acest lucru, că victoriile aduc victorii. Nimic senzațional, dar în esență este un mesaj de forță, un semnal că lucrurile merg așa cum își doresc sportivii, echipa tehnică și conducătorii clubului, dar nu în ultimul rând minunații suporteri gălățeni.
Așa cum anticipau campionii înainte de a pleca spre Craiova, urma un joc greu de abordat pe un teren de pe care cel mai probabil ieși învins. Și este bine când pui problema astfel chiar și dacă reprezinți clubul care a câștigat ultimele trei sezoane interne, fie că ai participat la aceste performanțe sau ai venit abia în vară pentru a duce tradiția mai departe. Aceasta este definiția campionului cu pedigree, iar ai noștri corespund cerințelor. După ce conduci în primul set cu 23-21 și ești întrecut cu 26-24, statistica spune că pierzi cu 3-0, seturile 2 și 3 confirmând agonia. Apoi, la 2-1 la seturi, adversarul pleacă în trombă pe un fulminant 5-2, Lică și Krisko, principalele sale arme, par de neoprit, ambii punctând de câte 27 de ori, dar meciul nu se închide cu 3-1. Ei bine, din acest labirint a ieșit sâmbătă Arcada.
Echipa noastră și-a păstrat cumpătul, și-a drămuit energia, a știut mereu că poate să întoarcă, și la 12-11 pentru olteni, dar și la 13-12. Desprinderea a fost consemnată după punctul 14 al Craiovei: de la 14-14, la 14-17. A fost și 17-20, 20-24 și, cum excelent constata după joc longevivul Laurențiu Lică, “dacă nu te ții aproape de Arcada, nu ai nicio șansă s-o învingi”. În decisiv, gălățenii au pus două unități diferență pe tabelă abia după schimbarea terenurilor, dar sentimentul că victoria va merge la Dunărea de Jos a planat tot timpul. Iar atunci când s-a încăpățânat să mărească suspansul, a fost plantat direct în terenul amfitrionilor de magnificul blocaj condus de Talpă și Sobirov. Victoriile aduc victorii, afirma imediat după joc tehnicianul Stancu, dar victoriile aduc și meciuri mari, cum este cel de miercuri, cu Chaumont VB 52.
SCMU Craiova – CSM Arcada Galați 2-3 (26-24, 20-25, 25-22, 21-25, 10-15)
SCMU Craiova
🖐 Titulari: B. Bartha, Krisko, Călin, Halilovic, Georgescu, Lică – Diaconescu
🖐 Rezerve: Grigorie, Szot, Lupu, Cîrlogănescu, Purcaru
👉 Antrenor principal: Dănuț Pascu
CSM Arcada Galați
🖐 Titulari: Bissette, Talpă, Bala, Raič, Šestan, Rangel – Kantor
🖐 Rezerve: Butnaru, Teleleu, Darlaczi, Rață, Toro, Sobirov, Cristudor
👉 Antrenor principal: Sergiu Stancu
⛳️ Arbitri: D. Meșca, M. Ștefurac